Mă opresc din nou la cruce obosit şi-nfrigurat
Şi privesc la Tine, Doamne... Cât de mult ai suferit
Câtă ură şi batjocuri, ce durere nesfârșită
Pentru noi ai îndurat căci mult Doamne ne-ai iubit!

Văd pe fruntea Ta cum spinii izvorât-au stropi de sânge
Şi izvoarele de lacrimi ochii Ţi-au înrourat
Căci mai mare ca durerea biciului ce Te-a lovit
Este nepăsarea celor ce-au iubit dar, Te-au uitat...

Doamne, de-aș putea cumva aș veni să-Ţi torn pe buze
Stropi de apă răcoroasă şi Ţi-aș da o sărutare
Chiar pe tâmpla unde spinii ascuțiți de-al meu păcat
Încă Te rănesc amarnic, încă sângeră şi doare...

Mă aplec cu umilință... iartă-mă... mă iartă Tată
Căci e slabă-a mea ființă şi greșesc așa de mult
Iartă-mă de-a mea durere ce ades mă încovoaie
Iartă-mă că-mi pare grea viața în al ei tumult.

Şi din nou privesc la Tine... Cât de mare Ţi-e iubirea
Simt cum crește şi tot crește zi de zi în pieptul meu
Şi, cu mâinile spre ceruri scriu pe-o lacrimă fierbinte:
Mulțumesc că mă iubeşti şi că Tu-mi ești Dumnezeu!

Vulcan-09-2024
Mary