Și ninge, ninge liniștit
Autor: Teodor Groza  |  Album: Rădăcina celor neprihăniți  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de TeodorVS in 13/01/2024
Și ninge, ninge liniștit

Și ninge, ninge liniștit,
Peste pământul înghețat,
Un dar frumos de sus venit,
Îmbracă, , lutul, , murdărit,
În alb imaculat!

Și ninge ca-ntr-un tainic vis,
Peste ogorul semănat,
Să se-mplinească ce-i promis,
Ce în Scriptură este scris:
Rod copt la secerat!

Și ninge cu mesaj divin,
Șoptind spre lumea întinată:
Trăirea în păcat e chin!
Dar în Hristos e cer senin,
Viață binecuvântată!

Și ninge fulgi înfrigurați,
Că-n lume-i mare asuprirea,
Vrășmașul ne vrea dezbinați,
De tot ce-i sfânt înstrăinați,
Să nu trăim iubirea!

Și ninge când e rânduit,
Că toate-au timp și rost sub soare,
Chiar omul este fericit,
Doar când ascultă neclintit,
A Domnului chemare!

Și ninge, ninge cu fulgi mari,
Peste țărâna înlăcrimată,
Că-n lumea celor slabi și tari,
Oamenii buni sunt tot mai rari,
Credința-i lepădată!

Și ninge mult cu fulgi frumoși,
Cu îndemn solemn spre omenire:, , Fiți oameni sfinți și credincioși,
Urmați Lumina bucuroși,
Statornici în slujire!

de Teodor Groza
Vișeu de Sus
13 Ianuarie 2024

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 355
Opțiuni