Să-mi dai al vorbirii har!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu fața spre Dumnezeu  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 15/01/2024
De-aș putea să aduc la Tine
Pe cei dragi ce mi i-ai dat,
Mi-ar părea atât de bine
Tată scump și minunat!

De aș putea spune frumos,
Să-mi dai al vorbirii har,
Zilnic Te-aș vesti, Hristos,
Căci îmi doresc acest dar.

Ca să știu să abordez
Orice om, ce-l întâlnesc,
De jertfă și de botez,
Cu oricare ca să vorbesc.

Să n-am limba încleiată,
Gura mea, să Te vestească!
De a Ta jertfă minunată,
Tuturor, să le vorbească.

Ca să afle orișicine,
Prin ce chinuri ai trecut,
Să înțeleagă și mai bine,
Darul sfânt ce l-ai făcut.

Ne-ai dat viață să trăim,
Păcatele ne-ai iertat,
Mai mult să ne pocăim,
S-ajungem aur curat;

Lămurit în foc și pară,
Așa cum ne vrei Isus;
Ne-ai luat greaua povară
Să putem ajunge sus.

Să-Ți cântăm cu bucurie,
De ai Tăi îngeri însoțiți
Și slavă să Îți dăm Ție,
Sus la ceruri, fericiți!

Amin

Câmpia Turzii, 15 ianuarie 2024


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 376
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni