Eram pe pajiştea întinsă si admiram
Eu aripile munţilor de piatră.
În sinea mea mereu mă tot gândeam
Cum va fi oare-n ţara minunată?

Pe stânci în sus urca un om agale
Urcând pe drum el şovăea mereu.
Iar deodată când urca pe cale
Prin încercări trecea omul greu.

Gîndind mereu cum va putea să treacă
Încearcă-atunci pe ocolit să meargă.
Dar în zadar pe stânci se căţăra
Căci sub povoara grea mereu cădea

Ajunsa el prin încercări ghebos
Fără speranţă de-a afla salvare
Dar şi-a adus aminte de Cristos
Şi la chemat pe EL la Strîmtorare.

În disperarea lui strigă, o, Tată
Ajuns-am eu în lumea disperată.
Primeştemă acum când strig la Tine
Ridică Tu povoara de pe mine.

Îndată drumul lui se liberează
Căci cel din ceruri,EL mereu veghează.
Veghează la acel ce-i călător
Şi-l cheamă pe Isus în ajutor .

Mergea atunci grăbit el mai departe
S-ajungă pân nu se face noapte,
Dar deodată îi apare-n cale!
Mulţimi de lucruri ce păreau uşoare.

Încearcă el pe toate de-a le duce
Încovoiat sub sarcină, ajunge;
Şi când aproape cade la pământ
Din nou Stăpânul vine cu-n cuvânt.

De ce te-mpotmoleşti în lucruri mici
Nu vezi că singur n-ai să le ridici?
Adu-le doar la cruce la calvar!
Şi izbăvire vei primi în dar

Căci am venit din cer cu o iubire
Trimis de Tatăl meu jos pe pământ.
Ca să salvez o lume din pieire
Şi să împart iubirea prin cuvânt.

Să mângâi pe acel nemângâiat
Căci Eu sunt Domn, sunt marele-Mpărat.
Şi-mpărăţia mea va dăinui,
- Cu Tatăl Eu pe veci voi cârmui.

Prieten drag, ori frate de credinţă
Dacă pe drum ajungi fără speraţă
Caută-L pe Cel ce încă dă iertare
Poverile vor fi atunci uşoare.

Iar când în cale vine necredinţa
Sau îndoiala pe drum te-ntâlneşte
Nui da prilejul să-şi arate faţa
Ce cheamăl pe acel ce stăpâneşte.

02-05-2003gl