SERAFICA LUMINA


Un freamăt lin, duios de șoaptă blândă,
Mângâie inima, ce-mi stă gata să plângă.
Şi-n ochii mei plini de amare lacrimi,
Lumina revarsă din plin, raze cu patimi.

Serafica lumină a deschis larg cerul,
Risipind misterul care-învăluie eterul.
Exaltă bucuria în lacrimile fericirii,
Din iertarea ce-o dă harul mântuirii.

Şi toate lacrimile sub străluciri de astre,
Se preschimbă-n mărgăritare albastre.
Ridică sufletele slabe din adâncuri,
Înseninând noul orizont din amurguri.

Cu flacăra iubirii aprinsă-n raiul etern,
Pentru sufletele-n suferinţă, care gem.
Din sufletul luminii, din slăvi albastre,
Pacea cernută cuprinde inimile noastre.

Sufletul cu chinul potolit, spălat de vină,
Soarbe bucuria iertării din iubirea divină.
Pacea cuprinde întreaga fiinţă renăscută
Din apă, duh, lumină, în Har mântuită.

Lumina vieţii, ce-a nimicit moartea,
A răpus întunericul, a stârpit putrezirea.
Prin hotărârea ei are biruinţă neputrezirea,
În Harul iubirii ce-şi revarsă mântuirea.

Chemarea Sfântă prin Evanghelia vieţii,
Deschide larg cerul în zorii dimineţii.
Mântuitorul nostru, Hristos Isus,
Ne-a deschis drumul, ce duce-n Cer Sus.

AMIN