Era-n grădina, cu flori dalbe,
O tânără, ca o prinţesă!
Împodobită-n haine albe
Avea o inimă deschisă.

Nerăbdătoare să ajungă,
De-aş vedea Mirele iubit.
Ea alerga mereu pe-o luncă
Să vadă dacă-a venit.

În straiele de sărbătoare
Ea fosta-n dată pregătită;
Şi se uita mereu în zare,
- O, de-ar veni Mirele o dată!

Mă ia cu teamă, nu cumva
Printre mulţimile de flori...
S-apară-n dată cineva
Şi să mă smulgă din splendori...

Dar gândul meu, mereu îmi zboară;
Spre locul sfânt şi minunat...
Spre Cel ce-n curând o s-apară
Ca să mă ia pe-a Lui regat.

Sunt mulţi ce umblă prin grădină
Şi printre flori mereu privesc,
- Dar unul singur dă lumină;
Şi apă florilor, ce cresc.

Pe El îl vreau să-mi fie Mire
Să mă-ngrijească de-aici,,
Să-mi dea inelul de iubire
Să fiu legată pentru veci.

Căci El mi-a cumpărat veşmântul
M-a îmbrăcat aşa frumos,
Eu Lui i-am dat atunci cuvântul,
- Voi fi Mireasa lui Cristos.

Renunţ la tot ce îmi oferă
Acei ce mă privesc de jos;
Iar de-aş primi orice comoară,
N-am să renunţ eu la Cristos.

- Cât voi mai sta în aşteptare?
Să-L văd şi eu pe-al meu iubit...
Sunt mulţi acei ce-mi dau târcoale
Şi-mi spun mereu, că-s părăsit.

Mi-aduce deznădejdea-n cale
Mă copleşeşte-n vorbe dulci...
Vrea să renunţ la aşteptare
Să uit de-al Tatălui porunci.

Vin ei cu fel şi fel, de vorbe
Ca să îmi schimbe gândul meu.
Mă lupt, să scap de-a lor tarabe,
Căci amăgire, vând mereu.

- Nu vreau mâncarea lor stricată
Ce îmi oferă pe ascuns;
Nici apa lor cea otrăvită
Ce m-ar lua din braţul strâns.

- Nu beau din vinul plin de patimi
Ce schimbă inima oricui;
Renunţ la râs, şi-l schimb cu lacrimi!
Aşteptând ziua Mirelui.

Chiar dacă-i greu în aşteptare
Când îl aştepţi pe Cel iubit;
Vom fi odată în splendoare
Căci Dumnezeu El ne-a vorbit.

A lui iubire n-are margini
Şi nu pot să o cântăresc,
Când eu eram aici în lacrimi
Doar El le-a şters, şi îl iubesc.

Când ofilită în grădină
Eu mă aflam fără de apă!
E Domnul ce-a adus lumină;
Şi m-a udat cu mâna-I caldă.

Doar El s-a îngrijit de mine
Cu hrană bogată, gustoasă
Deş-au fost multe mărăcine
Ce mă chemau în lumea deasă.

Voiau să-mi dea din apa lor
Dar era neagră şi murdară!
Eu n-am luat un strop măcar
Ce-am aşteptat o zi de vară.

L-am aşteptat pe al meu Mire
Care mereu îmi tot scria;
În Cartea Sfântă de iubire
El tot mereu mie-mi vorbea.

Prieten drag de la răscruce
Ţi-ai pus vreodată o-ntrebare?
Căci apa care-o bei te duce
În ţara dincolo de soare?

De nu ştii cine ţi-o aduce
Nu bea, din apa orişicui;
Aşteaptă-L pe Acel ce vine
Să-ţi dea din apa cerului

Şi vei trăi eternitatea
Cu Acel ce mult L-ai aşteptat
Deai ascultat ce spune cartea,
Vei fi aleasă de-mpărat.


4/2/2004gl