CHEMARE



Peste văi adânci, vijelios bate vântul...
Şi duce-n rafale mai departe Cuvântul.
Evanghelistul cerurilor Împărăţiei,
Cheamă la pocăinţă în vreme târzie.

Şi azi, mulţimea adunată, ascultă glasul,
Ce le vorbește despre Cel Prea Înaltul.
Şi-n multe inimi se aprinde un dor.
Ce clipă sfântă! Un dor de Mântuitor.

Lumina răzbate prin graiul gurii sale.
Şi mulţimea aceasta-i sfârşită de jale.
În piepturile mulțimii inima bate, bate,
Înflăcărată de orizontul nou, de dreptate.

Omule rătăcitor, călător pe căi străine,
Căi năpădite de spini şi de mărăcine.
Eul tău nu te lasă să-L primeşti, pe Isus
Dar tânjești nespus după Cetatea de Sus.

Vino şi cazi neputincios azi la cruce,
Poverile grele, vezi, nu le poţi duce.
Şi-n drumul tău desfăcute-s prăpăstii,
Ce te-împing pradă uşoară năpăstii.

Cazi în genunchi şi cere îndurare,
Numai la Isus, sufletu-ţi află alinare.
În pieptul tău de frământări zbuciumat,
De ispite grele de atâtea ori încercat,

Inima-ţi setoasă duce dor de izvor.
Vino şi soarbe din viaţa de nemuritor!
Smuls cu iubire din valurile învolburate,
Gândurile-ţi vor fi, spre cer îndreptate.

Ochii tăi vor urmării cu ardoare lumina,
Că-n inima ta, va fi pace, spălată vina.
Orizontul tău inundat de solia cerească,
Cheamă inimi din moarte ca să trăiască.
Amin!

11.02. 2008