Isus, Isus! Ce Nume glorios!
Isus! Isus! Ce Nume glorios!
E-un Nume plin de slavă și-atâta de frumos!
În Numele acesta e atâta mângâiere
C-atunci când îl rostesc mă umple de putere!
Isus! Isus! Ce Rege minunat!
Ce har mi-ai dat, Isuse, atunci când Te-am aflat!
Isus! Isus! Ce mare Împărat,
Al cărui Nume este măreț și adevărat!
Isus! Isus! Ce har și ce onoare
Mi-ai dat ca să Te laud prin vers și prin cântare!
Doar în prezența Ta am pace și alin,
Căci Tu, cu-a Ta iubire, mă copleșești deplin.
Priviți și admirați! Ce Rege sfânt și drept
E-acest Isus Hristos, pe care îl aștept!
Nu-i nimenea ca El atât de credincios,
Atât de iubitor și-atâta de milos!
Isus este Acela pe care îl iubesc!
Și toată viața mea pe El vreau să-L slujesc,
Căci numai El e vrednic de închinarea mea,
În fiecare zi! Și-n veci, de-a pururea!
Ce altă fericire sau alte bucurii
Pot fi în lumea asta, decât că ai să vii
Să-ți iei mireasa sfântă, ce-așteaptă pregătită,
Să fie într-o clipită de Tine în cer răpită? !
Nu e un har mai mare și-o altă fericire,
Decât să fiu cu Domnul în veșnica iubire,
Unde voi sta la masă cu Acel ce-i Dumnezeu,
În casa mea din ceruri și lângă Tatăl meu!
(23 ianuarie 2024)