Ce scumpă e pacea, Ce mult o dorim
Și cât de departe de cer ne simțim
Ce lanțuri intense ne leagă pe noi
Scăldați și murdari de al urii noroi.

Vai, cât de departe ni-i cerul sublim
Ce negri suntem, mai putem să iubim?
Avem în privire iubirea de sus?
Ah, nu…. prea departe suntem de Isus.

Pe buze rostim alinări, mângâieri,
Sau limba provoacă în jur doar dureri?
Ce facem cu vocea, slăvim pe Hristos?
Nu… vocea aruncă doar săbii la os.

Cu mâinile noi ridicăm pe căzuți,
Sau mâinile noastre ating doar bănuți?
Cu inima noastră iubim pe Isus?
Nu, ura și răul în ea este pus.

Și unde atunci locuiește Isus?
Cum singuri plecăm spre al vieții apus?
În inimi păianjenii mult au țesut
Invidie, bârfă, urât conținut.

Isus stă și plânge, privind către noi
Văzându-ne inima plină-n noroi
El poate să spele al nostru păcat
Să fim sclipitori, ca și crinul curat.

Să fim toți un Duh, o simțire și-un gând
Uniți pentru veci, împreună luptând!
Așa e biserica vie-n Hristos
În pace, iubire, trăind Luminos.


Chişinău,
24.01. 2024