Ca și Ioan

După-un plan din veșnicie
Trebuia cândva să vie
O vreme de mare har,
O vreme de îndurare
Și de mare cercetare
Pentru sufletul murdar,
Căci Tatăl din strălucire
În divina Lui iubire
De Stăpân și Creator,
A ales cu bucurie
Să ridice din robie
Pe omul cel muritor.
De pe drumul spre pierzare
A chemat plin de-ndurare
Pe cei care vor dori
Să scape de a lor vină
Și să vină la lumină
În a dezrobirii zi.
A trimis cu bunătate
Și în marea Sa dreptate
Pe Fiul Său Preaiubit,
Să ofere liberare
Plătind pentru fiecare
Pe o cruce răstignit,
Dar ne-a spus de-a Sa lucrare
Și de dragostea Lui mare
Printr-un om ce-a fost trimis,
Suflete să pregătească
Pe Mesia să-l cunoască
Cum în Carte este scris.
Pe Ioan L-a trimis să fie
Un glas ce strigă-n pustie
Pregătind Cărarea Lui,
Să cheme la pocăință
Sufletele la credință
În puterea Domnului.
Nu era Ioan lumină
Ci a fost trimis să vină
Ca să spună tuturor
Despre-a Domnului lucrare
Că vrea pentru fiecare
A fi Domn și Salvator.
Mulți n-au vrut să ia aminte
L-ale lui învățăminte
Și-au rămas nepăsători,
Căci voiau ca să trăiască
După pofta cea lumească
De păcate iubitori.
Îi chema la pocăință
S-aibă-n inimă credință
În Cel ce a fost trimis
Suflete să izbăvească
Pentru patria cerească
Chiar Edenul cel promis,
Însă mulți cu viclenie
Și multă fățărnicie
Veneau fără-a fi schimbați
Și credeau că au salvare
De păcatele în care
Mai voiau netulburați.
Le-a spus să se pocăiască
Și pe Isus să-l dorească
Chiar în inimile lor,
Căci securea-i pregătită
Să taie într-o clipită
Pomul cel neroditor.
El s-a bucurat să fie
Pentru Cel ce-avea să vie
Un prieten bucuros
De a Domnului venire
Ce aduce mântuire
Pentru omul păcătos,
Căci știa a lui menire
De-a lucra cu dăruire
Calea pentru-a pregăti
Pentru-a Domnului lucrare
Ce cu dragostea Lui mare
Vrea și poate-a mântui.
* * *
Ca și el avem chemare
Eu și tu și fiecare
Să lucrăm cu mare har,
Spre-a chema plini de iubire
Suflete din rătăcire
Spre al Mântuirii Dar.
Ca și glasuri în pustie
Suntem puși ca o solie
Din partea Celui Preasfânt
S-arătăm calea iubirii
Spre tărâmul fericirii
Omului de pe pământ.
Din drumul înspre pierzare
Am fost scoși cu mâna-I tare
Spre-a-i rămâne credincioși
Și de-a spune la oricare
Să vină cu ascultare
Cât se poate, bucuroși,
Că-n curând n-o să mai poată
Pe calea adevărată
Nici în ceruri a păși
Dac-aici nu au credință
Nici în inimi pocăință
De tot răul inimii.
Chemați suntem cu smerire
S-avem a noastră trăire
Ceas de ceas și zi de zi
Prezentând pe Domnul mare
Care vrea să dea iertare
Celor ce se vor căi.
Să lucrăm dar cât se poate
Cu o dragoste de frate
Tuturor să-l prezentăm
Pe Domnul să îl cunoască
Și-n inimă să-L primească
Ca-mpreună să-L urmăm,
Dar să luăm seama bine
Să trăim cum se cuvine
Înaintea Domnului
Ca și Ioan fiind oricare
Pân' la marea sărbătoare
Când vom sta 'naintea Lui.