PUȚINI MAI SUNT


Puțini mai sunt sunt cei care urcă
Pe Muntele salvării
Ci tot mai mulți acum se încurcă
Cu lumea, dând uitării

Pe Cel ce le-a adus salvarea
Cu prețul sfintei Lui vieți
Pe Cel ce și-a împlinit chemarea
Uitând de zorii sfintei dimineți.


Puțini mai întrețin azi focul
Pe altarul rugăciunii
Altul fiind acuma locul
Unde se-nchină spurcăciunii.

Acestei lumi demonizate
Și în iubirea lor de sine
Smerenia, credința, au fost uitate
Iar răul este definit ca bine.

Puțini rămân acum în adevăr
Dar, ca stejarii neclintiți ei stau
Trăind în dragoste și așteptând cu dor
Căci au credință și nădejde au

În a lor Mire, al lor Mântuitor
Ce cu iubire a șters a lor păcate
Și zilnic ca un tată iubitor
De grijă le-a purtat în toate.

O, călătorule spre veșnicie
Ascultă glasul Duhului cel Sfănt
Ce iți vorbește astăzi, dar și mie
Curând, foarte curând, acest pământ.

Supus va fi dar, dreptei judecăți,
Ce va aduce grozave încercări
Pentru idolatrie, crime, nedreptăți
Și munții de păcate, miciuni și răzbunări.

Acuma este clipa potrivită
Să-ți cercetezi ființa ta plăpândă
Nu mai întârzia, dar, nici o clipită
Și lasă al Său Cuvânt ca să pătrundă.

Să-ți curețe intreaga ta ființă
Bolnavă umilită de păcat
Ce zace în agonie și în neputință
Întoarce-te, de mult ești așteptat.