Ȋn astă lume, Doamne …

Ȋn astă lume, Doamne, e-atâta-nfometare
Și-atâta grea durere, cât nu se pot opri!
Oriunde vezi tristeţe, şi-oriunde închistare,
Făcându-ne adesea să-i plângem pe cei vii,

Noi neputând întruna să-i ajutăm, Mărite,
Aşa cum ne e voia şi-avutul omenesc!
Chiar de le dăm o haină, li-e Viaţa pe sfârşite,
Căci nu pot ţine pasul cu traiul nefiresc

Ce se aşterne iute, în graba-i mercantilă
Ce-nghite-ncet un Suflet stresat şi chinuit!
Ajută-i, deci pe-aceştia, nu să-şi primească-o vilă,
Ci doar o odăiţă mai simplu de plătit,

Și, poate, chiar mâncare, atât cât să ajungă
Acelor ce-şi duc Harul spre Tine, dacă poţi!
Ȋi iartă de păcate, şi dă-le-un ban în pungă,
Prin noi, cei care astăzi, avem ce da la toţi!