Rugă

Ia lacrima asta, amară, du-o cu Tine,
Eu nu pot nici măcar să şoptesc,
Mă doare lipsa propriei perspective
Dezintegrată-n păcatul originar, strămoşesc.

Mă doare lipsa cuvintelor cu minim sens
În preajma măreţiei Tale, Doamne!
Se topesc dintr-o dată metafore, intens,
În creuzetele turmentatelor toamne.

Sparge lacrima asta ( nu te uita că e grea)
La marginea deşertului planetar sau aiurea.
Şi dacă s-o face idee sau strop de lumină
Nu-i ȋntoarce spatele, las-o la Tine să vină.

Dacă s-o face piatră, las-o să crească
Să devină deal, ȋnălţime ori munte.
Spune un Cuvânt, dă-i o binecuvântare
Să reziste iernilor galactice, crunte.

De -o rămane tot lacrimă, Doamne
Limpezeşte-ţi faţa, la răsărit, cu ea...
Să-ţi amintească dezbrăcarea de eternitate
Doar pentru mine, mare dragoste-a Ta.

(26/06/'18, Fratta)