Adevărul câteodată
Ustură, dar face bine,
Când vrea ca să te abată
De pe calea lumii lată.
Însă minciuna când vine
Îți aduce doar rușine.

Nu-i mai mare dușmănie
Ca aceea ce-ți aduni,
Când spui prostului să fie
Cu cei dragi în armonie;
La cei răi, să fie buni
Și-adevărul la nebuni.

Adevărul spune-l,
Chiar de te lovește!
Pe dușman ajută-l
Chiar și împrumută-l!
Cel ce te păzește,
Te și răsplătește.

Toți copiii și nebunii,
Și omul când e beat
Nu se mai prefac niciunii,
Dau pe față toți tăciunii.
Afli ce n-ai mai aflat,
Ei îți spun adevărat.

Adevăru-i ca uleiul,
Tot deasupra se ridică.
Minciuna-ncearcă ca scaiul
Să-l doboare cu alaiul
Și grozav se mai oftică.
Nu-l doboară, n-avea frică!

Caii buni îți suie dealul
Și de ai căruța plină.
Cinstea și cu adevărul,
Frații buni când vine greul
Vorba lor o să-și-o țină,
Sigur nu te lasă-n vină.

Cocoșul și sub covată,
Cântă când e ceasul său.
Conștiința chiar ‘năbușită
Nu se lasă a fi izgonită,
Latră-așa ca un căpău,
Strigă după omul rău.

Chiar de adevărul doare,
Să-l iubim totuși întruna.
Prin el avem eliberare,
El ne-aduce ușurare,
Bucurie-ntotdeauna,
Iar la capăt și cununa.
Amin.
(Miercuri, 1 aprilie 2020)