Mesia, Omul Durerii

Motto: (Biblia, Isaia 53)

Cine-a crezut, ce se vestise
În profeţii de mult prezise
Prin Duhul Sfânt poporului?
Şi cine braţu-I, cunoscuse?
Cin' toate acestea le ştiuse,
Că-i braţul tare-al Domnului?

Căci a crescut, 'naintea Lui
Prin grija scumpă a Tatălui
Ca o Odraslă şi-un Lăstar,
Sub îndrumările Cuvântului
Din brazde-ale pământului
Uscat, fără de ploaie-n dar.

N-avea mărire-n frumuseţe,
Ca de Împăraţi, în justeţe -
Nici strălucire să ne-atragă,
Dar în conceptele-I măreţe
Stăteau principii să ne-nveţe
Şi-avea o dragoste întreagă.

Nimic n-avea ca să ne placă
În binele ce-a vrut să-l facă
În drumul Jertfei salvatoare,
Şi-nfăţişarea-I prea săracă -
Ea a început ca să displacă;
La mulţi era respingătoare.

Dispreţuit de noi ca oameni
Măcar c-aduni ceeace sameni,
Pe drept numit, Omul durerii,
El a chemat la Sine fameni -
Şi i-a făcut pe deplin oameni
În susur dulce al mângâierii.

Ca om, obişnuit cu suferinţa
El zilnic Şi-a întărit credinţa,
Prin lipsuri şi nevoi trecând
A demonstrat, ce-i umilinţa
Punând de-o-parte şi căinţa,
Vestea cea bună, predicând.

Când istovit crucea-Şi ducea
Şi obosit, din greu mergea
Era dispreţul făr-de teamă,
Încât privirea-ţi, se-ntorcea
Şi-n altă parte scormonea,
Şi noi, nu am luat în seamă.

Însă-ale noastre, neputinţe
Ce apăsau greu ca sentinţe
În trupul Său, El le-a purtat,
Căci boli şi multe suferinţe
Ce chinuiau prea greu fiinţe
Asupra Lui, toate le-a luat.

Dar noi crezut-am că-I lovit
Şi c-astfel El... - e răsplătit
De Dumnezeu, Cel Creator,
Şi-aspru smerit şi pedepsit,
Pentru tot ce a înfăptuit -
Ca bun exemplu, al tuturor.

Dar El era atunci străpuns -
Ce-a fost primit ca răspuns
De ale noastre mari păcate,
Cu suliţa, în coasta împuns
Şi răstignit... pe cruce, sus
De bună voie-a primit toate.

Pedeapsa ce ne-aduce pace
Prin faptul că a putut tace
Cu-al ei calvar, L-a copleşit,
Dar rănile-I, ce-a putut face
De secole de-atunci încoace,
Ne spun că El ne-a mântuit.

Ea a fost pusă asupra Lui
Prin voia scumpă a Tatălui
În rolul Sfânt de Mântuire,
Căci Tatăl n-a dat nimănui
Pentru eliberarea omului -
Solemnul plan de izbăvire.

Noi rătăceam şi bâjbâiam
Pe drumuri ce le încurcam
Ca oile... de cârd pierdute,
Şi pretutindeni pribegeam
Adeseori în gropi cădeam,
Pe căi deloc necunoscute.

Şi-n drumul nostru fiecare
Ce aştepta ziua cea mare
Străin mergea pe calea lui,
Neascultând a Sa chemare
Ce se-auzea fără încetare
În glasul sfânt al Domnului.

Dar El făcut-a, ca să cadă
Sub priviri, ca să se vadă
Asupra Lui, ca şi-un izvor,
Nelegiuiri multe, grămadă,
Prin Cuvânt să se-ntrevadă
Strânse-n păcatul, tuturor.

Când a fost crâncen chinuit
El S-a predat şi-a suferit -
Nu a deschis gura-I de loc,
Şi când cei răi L-au pălmuit
El sufletul Său şi-a smerit -
Şi a răbdat, proba de foc.

Ca mielul... spre măcelărie
La gât atârnându-i frânghie
Când îl aduci pentru tăiere,
Tăcut mergea, ca Jertfă vie
Stăpân pe-o altă Împărăţie
În clipele-I, de grea durere.

Şi ca şi-o oaie, ce stă mută
De ţi se pare că-i o slută -
Când ea-i dusă la tunsoare,
Nu a deschis gura-I tăcută,
Rămânând Tatălui plăcută
În cea mai cruntă apăsare.

Când a fost dus la judecată
Cât mai repede de îndată -
Cine din cei din acea vreme,
Privind căderea-ndepărtată
Crezut-au ca-Şi merita plată
Lovit de-ale lumii blesteme?

Cine crezut-a c-a fost şters
Spre-a arăta un alt revers,
El, de pe pământul celor vii,
Ca iar să-aducă, în Univers
Salvarea lumii-n bunul mers
Pacea cea sfântă, din vecii?

Lovit de moarte când a fost
În ceasul cel mai crud, anost
Sub vina strânsă, a tuturor,
Cine-a-nţeles... -al vieţii rost
Prin zilie consacrate-n post -
Că S-a jertfit pentru popor?

Sub ura cruntă... de călăi
Groapa I-a fost între cei răi,
Mormântul Lui cu cel bogat,
Şi pentru toţi duşmanii Săi
Ce L-au urât făr' de temei
El pân-la moarte S-a rugat.

În viaţa-I scurtă ce-a trăit
Măcar că El, nu-a săvârşit
Ca şi-om trăind, nelegiuire,
În toate a fost neprihănit
Nici vicleşug, nu s-a găsit
În inima-I, şi-a Lui vorbire,

Găsit-a Domnul 'n-a Sa cale
Să n-aibă cinstiri triumfale -
Să-L umilească-n suferinţă
Ca imnuri sfinte şi-Osanale
Din Galaxii cu lumi astrale -
Să aibă-n veci recunoştinţă.

Dar după ce viaţa-Şi va da
Cum în Scripură scris se-afla
Jertfindu-Se, pentru păcat,
Trăind în veci, va constata:
Prin Jertfa crucii pe Golgota
Că nu în van morţii S-a dat,

Ci, că-n primii Săi înaintaşi -
Sămânţa-I sfântă de urmaşi
El, o v-a vedea cu bucurie,
Cum în credinţă ai lor paşi
Luptându-se printre cei laşi
Şi-i pun pe Sine-Şi, temelie.

Astfel, în zilele ce vor urma
Deşi cel rău s-o-nfierbânta,
Lucrarea-I mult va propăşi,
Căci nimeni nu o va curma
Nici obstacole de a-i punea
Din mersul său, de-a ispăşi.

În Duhul Sfânt, s-o înviora
Intocmai cerului cu aurora
Când rodul muncii va privi,
Şi dragostea Lui nu cu ora
S-o răspândi-n veci tuturora,
Prin harul sfânt o va-mpărţi.

Prin sfânta Lui neprihănire
Cea mai de preţ dăruire -
Pe multi păcătoşi va pune,
Dup-a lui Dumnezeu voire
În starea de veci, fericire -
A vieţii, ce n-o mai apune.

Pentru-ca luat asupra Lui
Conform voinţei Tatălui -
Poveri de mari nelegiuiri,
Primi-va în planul Cerului
Titlul suprem al Dreptului
Puteri regeşti, între măriri.

Şi pentru că Însuşi pe Sine
În planul cel de mântuire
De bună voie, S-a predat,
La moarte fără împotrivire
Pastrând doza de sfinţire
El va fi şi Preot, şi-Mpărat.

În numărul cel făr-de lege
Misterul sfânt să-l deslege
Cei răi L-au pus şi socotit,
Spre a se vede şi înţelege
Că-n toate ce se petrece
El pentru om S-a Jertfit -

Astfel, păcatele El a purtat
Pe crucea Golgotei 'nălţat
A celor mulţi, foşti vinovaţi,
Şi pân-la moarte S-a rugat
În harul sfânt, îmbelşugat
La Tatăl Său, de-a fi iertaţi.

Flavius Laurian Duverna
17 februarie 2008