Lată este calea care, duce la pierzare,
Pe ea cine astăzi calcă negreșit el moare.

Este cea cu haine scumpe, pete care lasă,
Pe o haină care este... haina de mireasă.

Cine are lăcomie pierde mântuirea,
De e gol el de căință, va ști cei pieirea.

Cine astăzi se hrănește, pe culmi din mândrie,
Va fi printre-aceia care cad... din cei o mie.

Cine dragoste nu are, este ca smochinul,
Care este fără roade, pe cale-i străinul.

Cine mila nu o-mbracă, parte el nu are,
De cereasca milă sfântă, nici de îndurare.

Cine viața își iubește, este fără viață,
Calea ce-i de el parcursă, este doar în ceață.

Cine nu poate iertare, ca să dea celui greșit,
Este-n lupta lui cu ura, doar un biruit.

Cine-i fără de suspine, făr-amărăciune,
Este frate cu păgânul, ce-i cuprins de lume.

Cine lacrima n-o știe, este-n rătăcire,
Căci în lacrimi e fiorul, dulce de iubire.

De n-ai parte de zdrobire, pune-ți o-ntrebare,
De nu știi ce-i prigonirea, înspre ce mergi oare?

Calea către cer ce duce, ea nu-i pe petale,
Nu-i pe-o-naltă înălțime, trece ea prin vale.

Este ea cu spini pe frunte, cu o cruce-n spate,
Este cea cu judecată, dar pe nedreptate.

Calea către cer ea trece, prin furtuni și ploaie,
Trece ea și printre valuri, care vin șuvoaie.

De îți este doar ușoară, nu-i un drum spre viață,
Căci spre ea o suferință-ți poate fi povață.

Suferința ce odată, ea a fost văzută,
Pe o cruce... într-o jertfă, ce n-a fost crezută.

Mergi numai pe-ngusta cale, plină de suspine,
Și sub nori poți să ai zile, cu Isus senine.

Nu lăsa sclipirea lumii, să te cucerească,
Să privești mereu spre Țara, cea Dumnezeiască.
Amin