Ce faci oare tu cu harul,
Dumnezeu ce ți la dat,
Dar cu clipă cercetării,
Ce-ai făcut creștine drag.

Dar umblarea ta cu cine-i? ,
Este ea cu Dumnezeu? ,
Cei din jur pot oare spune,
Că ești tu un fiu al Său?

Ce faci cu cuvântul care,
Niciodat nu-i învechit,
Ești de el în ascultare? ,
Sau ești doar un răzvrătit.

Cu ce îți hrănești ființa,
Din care izvor tu bei,
Azi cu cine stai la masă,
Cu Hristos? , sau cu cei răi.

Ce faci oare cu iubirea,
Ce pe cruce s-a văzut,
Ți-a fost toată dăruită,
Să cunoști ce n-ai știut.

Să cunoști fiorul care,
Te-a înconjurat duios,
Te-a-mbrăcat în haina albă,
Ca mireasa lui Hristos.

Dar un glas de sus cand strigă,
Când se-aude ce tu faci? ,
În necaz... în suferință,
Murmuri? , cânți? sau poate taci.

Cercetează-ți viața toată,
Voia cui tu împlinești? ,
Să-nțelegi spre ce ți-e pasul,
Să-nțelegi ce tu iubești.

Cercetează-ți și trăirea,
După placul cui e ea? ,
Ce dorință-n piept îți arde,
Cui i-ai dat inima ta.

Las-o urmă albă-n urmă,
Cum și tu-ai găsit spre cer,
Fii o viță în grădina,
Unde Domnul e vier.
Amin