Zadarnic sunt un pom sub soare,
De rodul meu este uscat,
Zadarnic viața-i o grădină,
Pământul ei de nu-i lucrat.

Sunt ca o frunză ce-i uscată,
Ce-i aruncată de un vânt,
În locurile-ntunecate,
Adâncul glasului răcnind.

Zadarnic sunt ca și o floare,
Mireasmă de n-oi dărui,
Zadarnic aș păși pe cale,
Pe ea de eu nu aș iubi.

Aș fi ca pasărea ce are,
Doar aripi frânte-n zborul ei,
Ca ochiul orb care nu vede,
Ce nu dă vieții vre-un temei.

Zadarnic sunt izvor de apă,
De-i tulburată ea mereu,
Zadarnic sunt scăldat în apă,
De nu-l slujesc pe Dumnezeu.

Ca fariseii de-altă dată,
Aș fi de azi aș ramânea,
Nepăsător la glasul care,
Tot strigă pentru-a mă-ndrepta.

Zadarnică mi-ar fi-alergarea,
O haină eu de n-aș avea,
Curată, albă, fără pară,
S-o pot la nuntă eu purta.

La nunta care-ndată vine,
Unde un Mire va fi El,
Mireasă eu... dar nu oricare,
Ci dup-a cerului model.

Zadarnică mi-ar fi nădejdea
De n-aș răbda pan-la sfarsit
Aș fi un ciob zdrobit de vremuri,
Ce pe pământ azi au venit.

Aș fi un praf pierdut pe ape,
Eu nu aș fi cum El ar vrea,
În voia Lui... nu în plăcerea
Ce este doar dorința mea.
Amin