Când eu nu Te ştiam...

Când eu nu Te ştiam Isuse,
M-aflam în lume, fără rost
Ca un străin fără-adăpost,
Măcar că erau cele spuse-
La ce va fi şi ce-a mai fost.

De ce a fost, eu nu ştiam!
De ce o Jertfă? De ce Lege?
Şi nici nu puteam a-nţelege
Cuvântul vesnic, căci trăiam
Străin de Tine-n făr-delege.

Când mă aflam în neştiinţă
Şi-n întuneric, foarte mare,
În grija Ta cea răbdătoare
Ai luminat a mea conştiinţă,
Să înţeleg, iubirea-Ţi mare.

Şi-am înţeles, că de la iesle
Prin ani spre marele Profet,
Ai fost om, cu trup şi suflet,
Ai fost feciorul unei bresle
De dulgherie,... în Nazaret.

Şi că de la intrarea în apă,
De când Te-a botezat Ioan
'N lucrarea sa de la Iordan,
Ai fost fântâna care-adapă
Din apa vieţii, an după an.

Şi când lucrare-ai terminat
Prin lacrimi şi prin suspine,
Ca să-mplineşti cele divine
Tu singur linul, L-ai călcat,
Nimenea n-a fost cu Tine!

Şi din grădina Ghetsimani
Şi pân-la muntele Golgota,
Pentru bine-au plătit nota;
Dipreţuit ai fost de oameni,
Şi mormânt, ales-au grota.

Astfel, s-adeverit Cuvântul
Ca-ntre cei răi să fii numit,
Pe-o cruce să fii răstignit,
Cu bogaţi să ai mormântul
Măcar c-ai fost neprihănit!

Am înţeles că-n Jertfa mare
Prin sângele ce L-ai vărsat,
M-ai scos afară din păcat;
Acum deplin eu am iertare,
Putând să fiu răscumpărat.

Şi pot fi-un rod al bucuriei
Făcând parte din comoara
Ce Doamne, Te-o înviora,
Prin anii mulţi, ai veşnciei
Ce nu se vor mai număra!

Flavius Laurian Duverna
18 februarie 2008