Ce iute trece vremea,
E-atat de trecătoare,
Rămân în urmă zorii,
De viață ce-am primit,
Trăim un miez al zilei,
Se trece... căci apare,
Atât de iute-apusul,
Aici ce-i un sfârșit.

Ce iute se trec anii,
Devin o amintire,
Ce nu e regretată,
De cei ce-au alergat,
Spre un sfârșit de viață,
Cu gând spre nemurire,
Cu perii albi ca neaua,
Ce n-au oprit vre-o dat.

Ce iute trece clipa,
De viață pământească,
E doar o trecătoare,
Spre cer pe-acest pământ,
E uneori mai lungă,
Sau poate ea să fie,
Mai scurta căci e-o vreme,
În mâna Celui sfânt.

De bucurii e plină,
Dar și de întristare,
Pe lacrimile-amare,
Ea poate a pluti,
Dar este viața care,
E doar o trecătoare,
Acele întâlnite,
În ea... se vor sfârși.

Ce iute trece viața,
E-o zi ce-i cu de toate,
Cu toamnele-aurite,
Cu veri, cu primăveri,
Cu iarna ca o floare,
De crin împodobită,
Ce la apus își are,
Din nou albastre zări.

E cu sfârșit pe-o treaptă,
Ce urcă... nu coboară,
E c-un sfârșit ce-aduce,
Mai multe bucurii,
Cu bucurii alese,
Ce sunt fără de capăt,
Căci viața ce-i cu Domnul,
Sfarseste-n veșnicii.
Amin