Mă silesc s-ajung la Domnul,
Sufletul mi-e azi grăbit,
Ca să las în urmă greul,
Ce ades m-a obosit.

Vreau s-ajung să simt odihna,
Ce-o doresc cu foc aprins,
Doar de mână cea străpunsă,
Poate focul a fi stins.

Mă silesc s-ajung la ape,
Care nu pot a seca,
Cursul lor trec și pustia,
Pe-a lor mal s-ajung aș vrea.

Ca să înfloresc ca floarea,
Cu miros îmbietor,
Sa abat ființe care,
Merg pe drum cu cei ce mor.

Mă silesc s-ajung sub soare,
Care nu va asfinți,
Vântul cel de primăvară,
Vreau prieten el a-mi fi.

La o masă pregătită,
Cu cei sfinți să stau aș vrea,
Pasul meu e azi mai iute,
Să sfârșesc vreau calea grea.

Mă silesc să urc pe munte,
Oricât el de greu ar fi,
O dorință-mi dă putere,
Vreau pe Domnu-a-l întâlni.

Să uit zilele ce-s grele,
Să uit tot necazul greu,
Căci pe culmea cea de munte,
Voi fi eu cu Dumnezeu.

Mă silesc în vremi din urmă,
În picioare să rămân,
Căci tarie-mi este-n toate,
Domnul și al meu Stăpân.

Mă silesc și-a mea silință,
E din cer văzută ea,
Am mereu înaintare,
Domnul e de partea mea.

El mă duce și la ape,
Ce puteri îmi pot a da,
El mă duce la odihnă,
Căci odihnă e a Sa.

El îmi știe-a mea dorință,
Știe cât eu îmi doresc,
Să îmi fie cerul casă,
Către el azi mă silesc.
Amin