Mai cântă porumbito, un cântec de iubire,
În zorii dimineții, și-n nopțile fierbinți
Cântarea de iubire și îngerii o cântă,
Ea este imnul care, e doar a celor sfinți.

Nu te-ntrista în zborul, ce-i printre nori sub soare,
Privește doar spre zarea, ce-ascunde-un infinit,
Mereu fii ca o floare, Tu albă porumbiță,
Fii ca o primăvară, ce nu are sfârșit.

Fii doar ascultătoare, fii blândă-ntotdeauna,
Și cânt-a ta iubire, ce arde-n pieptul tău,
Treci peste munți și ape, căci zboru-ți porumbițo,
El este pe o mână, e cea de Dumnezeu.

Mereu înflăcarată, să fii de dor... iubire,
Chiar dacă-ți este zborul, azi printre stânci și văi,
Să nu oprești o clipă, tu albă porumbiță,
Căci vei fi rătăcită, de gura celor răi.

De vei vărsa durere, și lacrimi pe morminte,
Să nu te-așezi pe ramuri, ce-s sub bătăi de vânt,
Tu zboară porumbițo, mereu să-ți fie zborul,
Spre Țara de lumină, căci ai un legământ.

O flacără divină, îți luminează calea,
Nădejdea crește-n tine, udată ce-i de har,
Să nu privești la munții, ce-n față ta se-nalță,
De vei zbura spre ceruri, vei trece de hotar.

Nu ațipi în zboru-ți, fii trează sub răcoarea,
De rouă ce se-așterne, adesea-n calea ta,
Ea îți arată drumul, ce-i strălucit sub soare,
Căci roua-i presărată, de sus... . de mână Sa.

Un ciripit să-ți fie, ca cel de primăvară,
Sa se audă imnul, de tine înălțat,
Mai cântă porumbițo, un cântec de iubire,
Și nu opri... căci vine, un Mire Împărat.
Amin