Ca și bobul cel de floare,
Ce-nflorește-n ascultare,
Fii creștine pe-a ta cale,
Chiar de ești sădit în vale,
Căci în vale cine crește,
El nicicând nu obosește,
E ținut mereu departe,
De acele guri deșarte,
Care sunt doar veninoase,
Niște turle zgomotoase,
Valea ce n-au cunoscut-o,
Viața ele au pierdut-o.

Fii ca spicul ce rodește,
Dragostea care sclipește,
Chiar de arșița e mare,
Să rămâi doar în picioare,
Chiar privirile păgâne,
Când s-or arunca spre tine,
Să n-ai teamă nici-o clipă,
Sunt fărâme... o risipă,
Pentru ele nu-s grânare,
Sunt o umbră trecătoare,
Sunt o pleavă mai aleasă,
Ce va fi la capăt arsă.

Fii ca pomu-n înălțare,
Ca și muntele sub soare,
Și în vânt și în furtună,
Fii neclătinat sub lună,
Ca se vadă că zidită,
Și mereu este păzită,
Temelia ta întruna,
De Acel care cununa,
Îți va da când va revine,
Să-ți dea slăvile divine,
Este azi atât de-aproape,
Vremea scurtă vă desparte.

Ca și raza ce coboară,
Fii lumină în ocară,
Plin de milă-n prigonire,
Pentru răi în mijlocire,
Ca în tine să se vadă,
Dumnezeu... și toți să creadă,
O lucrare ce-i măreață,
Care poate-aduce viață,
Ce aduce bucurie,
Bucurie-n veșnicie,
Pentru ea în pregătire,
Fii mereu... căci vine-un Mire.
Amin