Se cutremură pământul,
Norii iar s-au adunat,
Se-aud strigăte în vale,
Ziua s-a întunecat,
Căci se vede-o lepădare,
De credință cum vestea,
Glasul veșnicului Rege,
Prin prooroci când se-auzea.

Și războaiele și ciume,
Vin cu spaimă pe pământ,
Chiar și peste cei ce-odată,
Încheiau un legământ,
Peste cei ce cu-ndrăzneală,
Ei cuvântul ce-au vestit,
Dar a vremurilor vreme,
La pământ ia doborât.

Căci e astăzi pocăința,
Calea plină doar cu flori,
Fără stăruință-n rugă,
Cântecele sunt valori,
Cele pe mai multe note,
Repetate ce-s mereu,
Goale ce-s de cercetare,
Fără har din Dumnezeu.

O mai multă-nvățatură,
Ce s-a teologizat,
Plină de păreri ce este,
Pe creștin l-a încurcat,
Slăbit sunt uitați în urmă,
Chiar de cei ce se cred tari,
Văduva dar și orfanul,
Sunt tăiați ca pe lăstari.

O ce mare iar durere,
Simte-al nostru Dumnezeu,
Când e răstignit prin fapte,
Astăzi iarăși Fiul Său,
Prin mândrie, lăcomie,
Alergare după bani,
Printr-o râvnă după locul,
Cel din frunte... plin de fani.

Alergare după lucruri,
Fără de valori ce sunt,
După ce-i deșertăciune,
Peste tot acest pământ,
Este trist... El plânge iară,
După Lazăr cum plângea,
Căci a Sa mireasă astăzi,
Gata nu-i pentru-a pleca.

Plânge Mirele ce-odată,
Răstignit de răi era,
Pentru-ntreaga omenire,
S-o salveze El dorea,
Plânge Domnul cu suspine,
Căci e iarăși alungat,
De păcatul ce-i pe haina,
Celor ce s-au lepădat.

Însă lepădarea este,
Chiar în marea adunare,
Printre cei ce vin la slujbă,
Cei ce vin la închinare,
Căci vre-un strigăt nu se-aude,
Un amin e repetat,
De pe buze... cu răceală,
Căci el este exersat.

O Isuse... Domn al păcii,
Adu azi iertarea Ta,
Ca să nu mai rătăcească,
Rodul Tău pe calea grea,
Rodul suferinței Tale,
Ce pe Golgot-aduceai,
Ci deschide-le azi ochii,
Orbilor... s-ajungă-n Rai.

Să nu fie înălțimea,
Care azi ne-a dezbinat,
A mândriei ce îmbracă,
Suflete ea ne-ncetat,
Lasă doar a Ta lumină,
Să se vadă urmă Ta,
Este singura ce duce,
Sus pe dealul Golgota.
Amin