S-a dus, s-a dus omul de bine
Prietenii-s acum străini
Cel bun, e ca un mărăcine
Cel mai cinstit, ca tufa cea de spini

Nu poți să ai încredere
Nici chiar în cei din casa ta
Căci nu mai e-nțelegere
Nici între fiică chiar, și mama sa

Cârmuitorul cere daruri
Judecătorul plata sa
Mai toți, caută acum favoruri
Mai rar, te poți baza pe cineva

Au gândurile îndreptate
Spre-nșelăciune și câștig
Iar mâinile le sunt pătate
Și colții adânc în pradă și-i înfig

Păzește-mi Doamne ușa gurii
De-amici, de rude chiar și frați
S-ascult de slovele Scripturii
Și prieten să rămân cu-acei curați

Tu, Doamne ești lumina mea
Ești partea mea de moștenire
Și ochii mei Te vor vedea
Curând, în slavă și măriree