Mi-e gându-ngenuncheat adesea,
În freamătul de vremi ce sunt,
Să trec prin ele fără Tine,
Nu vreau Isuse pe pământ.

Mi-e inima un dor... un cântec,
Dorită de prezența Ta,
Am cunoscut ce e durerea,
Dar Tu m-ai vindecat de ea.

Sunt fericit căci întâlnirea,
Cu Tine eu am cunoscut,
Ca floarea crinului... e alba,
Mi-ai dat de-atunci un început.

E un miros de primăvară,
Dumnezeirea m-a-mbatat,
Cu-al ei parfum ce doar speranță,
În inimă Isus mi-a dat.

Mi-e sufletul flamand de Tine,
Un vânt îl seac-adeseori,
Dar gândul meu îngenunchează,
Privirea-mi este după nori.

Aștept o stea ce răsărise,
Aștept o zi... când ne-om vedea,
La brațul Tău sa urc spre ceruri,
Când Tu pe nor vei apărea.

Ființa-mi este aplecată,
Sub cer cu nori și cel senin,
Când mă aplec... trec peste mine,
Și valuri care vin și vin.

Și teama trece peste mine,
Și timpul greu... și vremea grea,
E-atât de bine-n aplecare,
Ce-i greu rămâne-n urmă mea.

Mă-nchin adânc în orice vreme,
În închinare sunt mereu,
În fața mea e numai cerul,
În fața mea e Dumnezeu,

Stăpân îmi este El și iată,
Doar Lui doresc a mă-nchina,
În gând și-n inimă întruna,
E ultima iubire-a mea.
Amin