Oare ce-ai văzut la mine,
Doamne... oare ce-ai văzut,
De-ai urcat sus pe o cruce,
Ca să ierți al meu trecut.
Te-ai lăsat bătut de oameni,
Te-ai lăsat batjocorit,
Toate numai pentru mine,
De ce Doamne te-ai jertfit.

Sângele-ți curgea pe față,
Când purtai pe calea grea,
O coroană vestejită,
Doar din spini... pe fruntea Ta.
Dar tăceai chiar de durerea,
Era mare Domnul meu,
De ce oare Tu la mine,
Te-ai gândit mereu... mereu.

De ce Doamne nici-o clipă,
Tu în urmă n-ai privit,
De ce slava Ta măreață,
Pentru mine-ai părăsit.
Ca să fii brăzdat pe spate,
Fără milă de păgâni,
Ce-u crezut că peste toate,
Nu ești Tu... ci ei stăpâni.

De ce te-ai lăsat de Iuda,
Ca să fii Doamne vândut,
Mă întreb clipă de clipă,
Tu la mine ce-ai văzut?
Ai băut amărăciune,
Golgota când ai urcat,
Cu a mea povară-n spate,
Ca să fiu eu azi salvat.

Ai lăsat să ți se smulgă,
Barba Doamne ca să fiu,
Azi pe urma Ta ce poate,
Să mă scoată din pustiu.
Luminată mi-e cărarea,
Doar de suferința Ta,
Ce-ai văzut la mine oare,
Ce-ai văzut la viață mea?

Căci eu Doamne sunt acela,
De pe margini ce-arunca,
Pietre, hule și ocară,
Ți-am făcut crucea mai grea.
Pe nedrept o judecată,
Tot eu Ție ți-am adus,
Dar Tu n-ai privit la mine,
Ai urcat tăcut... supus.

Te-am împins la moartea cruntă,
Haina Ta am împărțit,
Te-am străpuns tot eu în coastă,
Însă Tu... doar m-ai iubit.
Cu-o iubire fără margini,
Ce și azi o pot vedea,
Mă trezește-n zori de ziuă,
Mă conduce-n ziuă grea.

Ca să fiu și eu ca Tine,
Mult aș vrea... mult îmi doresc,
Cum Tu m-ai iubit pe mine,
Vreau și eu să te iubesc.
Căci iubirea ce-ai purtat-o,
Și pentru ființa mea,
Te-a făcut să rabzi calvarul,
De pe dealul Golgota.

Te-a făcut să taci când pietre,
Înspre Tine-am aruncat,
Dragostea ce ai purtat-o,
De la moarte m-a salvat.
Mi-a deschis un drum spre viață,
Sunt al Tău moștenitor,
Către Țara luminată,
Mi-ai dat aripi ca să zbor.
Amin