Să udăm cu lacrimi frații, care-n noapte-n ceas târziu,
În ascuns își plâng amarul, prin al vieții reci pustiu,
Să fim fără judecată, pentru ei să mijlocim,
Prin cuvânt ne cere Domnul, ca toți frații să-i iubim.

El ne cere obosiții, să îi sprijinim mereu,
Să luptăm cu ei în luptă, să simțim cu ei ce-i greu,
Căci în doi e mai ușoară, o povară ce e grea,
Să nu stăm în nepăsare, când nu pot ei a lupta.

Să avem pe buze miere, ca să nu îi otravim,
Pe ai noștri frați în Domnul, ci mereu să-i sprijinim,
Căci avem toți o menire, dragostea e țintă ei,
Însă nu-i dăm ascultare, judecăm ca și cei răi.

Nu mai cercetăm scriptura, astăzi frații cercetăm,
Mai ușoară-i doborârea, nu dorim să ridicăm,
Căci în ridicare-i luptă, prigonire poate fi,
Nu ne place prigonirea, vrem pe flori doar a păși.

Avem tolbele cu pietre, le-aruncăm când e zdrobit,
Cel ce este-n încercare, cel ce poate-a șovăit,
Se-mplinește azi scriptura, iubitori am devenit,
Dar de sine... și de lume, fratele-i disprețuit.

Duhul sfânt în adunare, strigă dragoste s-avem,
Vrea sa ne iubim... dar Duhul, astăzi nu îl ascultăm,
Scaunul de judecată, e de mulți astăzi râvnit,
Formele ce-s de evlavii, pe creștini ia cucerit.

Să-mplinim doar voia Celui, ce cu foc ne-a poruncit,
Să nu fie judecată, ci sa fie doar iubit,
Cel ce cade, cel ce plânge, cel ce e nedreptățit,
Căci și pentru el pe cruce, suferind Domnu-a murit.

Este rodul suferinței, ce-o răbda cândva Isus,
Chiar și cel care pe cale, de necaz este răpus,
Fiu de Dumnezeu El este, noi să nu îl judecăm,
Judecata e la Domnul, noi... în rugăciuni să stăm.
Amin