Se-aude o strigare (poezie. evanghelizare)
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/02/2024
Se aude o strigare, se aude un cuvânt, astăzi se deschide cerul, strigă glasul Celui sfânt,
—, , Omule... întoarce-ți pasul, dintr-o viață de păcat, vreau să-ți dau Eu mântuire, bucuros primeșe-o-ndat.

Căci alergi de dimineață, ca să strângi aici comori, însă numai cerul are prețuitele valori,
Înțelege azi chemarea, viață vreau să-ți dăruiesc, omule vine răpirea, oare unde te găsesc.

Tot amâni... amâni tu clipa, omule... nu poți a ști, când aceste trecătoare, ele-aici se vor sfârși,
Dacă voi veni la noapte, oare unde-o să sfârșești? , unde plânsul este veșnic? , sau în bucurii cerești?

Astăzi vreau să-ți dau o veste, te-am ales al Meu să fii, omule-ți întind o mână, ești ales pentru vecii,
Vreau sa stăm l-aceeași masă, unde nu se va sfârși, pacea dar și fericirea, veșnice ele vor fi.

Așteptat ai fost de Mine, până-n clipa de acum, căci Eu azi și pentru tine, voi deschide un nou drum,
Omule... ia hotărârea, urma Mea de a urma, cu o haină albă... nouă, vreau acum a te-mbrăca."

Dragostea de sus te cheamă, astăzi să te pocăiești, cu-a Sa mână îți ridică El privirea... să-L privești,
Nu te-ntoarce în gunoaie, tu de Domnul ești iertat, omule... c-un strop de sânge, de păcate ești spălat.

Poate-i ultima chemare, vino... nu mai zăbovi, să primești o moștenire, veșnică care va fi,
Fiu de Dumnezeu... e-un nume, doar prin har ce-i dăruit, tu primește astăzi darul, de-l primești... ești mântuit.

De ve-i sta în nepăsare, mâine poate fi târziu, îl ve-i căuta pe Domnul dar va fi doar un pustiu,
Astăzi ție ceru-ți spune, viața Lui să îți predai, omule... să ai sfârșitul, unde este-acasă-n... Rai.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 319
Opțiuni