Pe'un drum zăcea hulit și singur în mijlocul mulțimii
Sorbind dintr-un pahar murdar cu tot blestemul lumii
Era prea plin, nenorocire, boală, blestem păcat si ură
lar pentru mine, n-a vrut saă lase, nici chiar o picatură

Nici nu-L știam pe Nume, dar am strigat cu hoții: Isus! să-L rastignească, sortit să fie morții.
M-a ascultat atunci Pilat, un strigăt lacom și spurcat,
lar glasul meu, au stors atuncea lacrimi, din ochii Tatalui încununat.
I-am pus o cruce grea pe spate, pe spatele-i frânt biciuit,
El, mă privea și-L auzeam prin șoapte că pentru cruce a venit.
L-au dezbrăcat sfașietor de haine și-n lemn apoi L-au pironit.

Lui... ii păsa de noi, și se ruga cu lacrimi, în Duhul Său, frânt și smerit.
L-au atarnat pe lemn și-o suliță-L străpunse, iar sus, din cer, din a Sa slavă, nici Tatăl nu-I raspunse.

Râdeau, strigau și-L înjurau toți trecătorii. El... se ruga, și nu 'nceta să soarbă toți fiorii... E liniște acum, doar freamătul de vânt. lar intr'un colt ironic, sutașii stau râzând. Iar sub cruce 'ngenunchiată, în sânge jos cazând, a mai rămas o mamă, Maria sta plângând.

Privind la toti aceștia, la Cel crucificat,
Pot chiar să văd, să simt, tot iadul încantat
Dar dintr-odata!
Și-a ridicat privirea de la mulțimea toată
Și a strigat in clocot: "s-a terminat, în mâna Ta încredintez ființa Tata."
A tremurat atunci Satan, fugeau toți demonii, cutremur de pământ,
Căci tot blestemul lumii, s-a spulberat în vânt
zile au trecut, iar trupu-i stins și toți cred că e pierdut.
Dar stai. .
Din depărtări se aud strigări "mormantu-i gol, nu-i nicăieri"

Când deodată a aparut un Chip senin și cunoscut.
Da! A învins, a biruit cu braț puternic,
E Domnul Domnilor, e viu, prin El trăiesc eu veșnic. lertat! ce izbucnire, sunt zori, e dimineață.
Tot ce-a descris condeiul s-a transformat în viață.

E aici, e Domnul Slavei, e viu, e Împarat.
Nici moartea și nici iadul, nimic nu L-au legat.
E fața ce-am lovit-o, dar mi-a zâmbit mereu
Sunt ochii, plini de lacrimi, ce-au plâns în locul meu.
E-al meu Prieten scump, ce nu m-a părasit
M-a ridicat, m-a dus pe brațe, nicicând n-a obosit.
E mâna-n care am fost săpat, zdrobotă 'nsangerată
Ce mi-a adus la viață, ființa blestemată.
E sângele scurs tot din El, pe lemn și apoi in tină,
Ce m-a spălat și curățit acum de orice vină.

La glasul Lui se pleacă toate
lar munți și stânci se prabușesc si totuși. . El a murit, scuipat și blestemat și-n lacrimi Dar azi, dar azi e Domn pe-un tron ceresc.
Da... și am să-L văd din nou și la picioare-I voi cădea.
lar El, cu dor, pe brațele ce le-am zdrobit mă va purta.
Am sa îi cânt si am sa-L laud, în raiul Său ceresc
și nu-mi va fi deajuns o veșnicie întreagă să-i multumesc și să-L iubesc.