ISUS
Ai indurat prea mult Si numai pentru noi
S-avem cu toti un cult
Si nu ca sa fim goi.
Pe Tine te-a distrus
O lume inraita
Si toti ti-au luat in ras
Faptura-ti chinuita.
Tu ne-ai promis atunci
Cu un amarnic gand
-Supus la grele munci-
„Eu voi veni curand!"
In viata Ta putina,
Tu multe ai facut;
Chiar daca n-aveai vina,
De noi tot Te-a durut.
Cu pretul vietii Tale,
Cu pretul schingiuirii,
Ai vrut sa ne faci cale
Pe drumul mantuirii.
Ai reusit in parte,
Caci putini au crezut
In fortele inalte
Cu care Te-ai nascut.
...Pe cer apare steaua
O stea cu totul noua
Straluce ca si neaua,
Ca iarba uda-n roua.
Si magii o zarira
Si mare-i bucuria;
La drum cu toti pornira
Sa-L vada pe Mesia.
In iesle Tu erai
Copil nevinovat,
Dar chiar si-atunci stiai
Ca fi-vei Imparat.
Un Imparat de suflet,
Invatator de seama,
Vindecator de cuget,
La toti tata si mama.
Irod voia sa scape
De Tine nou-nascut.
Ca pestele in ape
Atunci ai disparut.
El nu stia sarmanul
Ca Tu pe-acest pamant,
Aveai chiar si sutanul
Cel de pe Tine, sfant.
Aveai o misiune
De-nfaptuit aici,
In asta aspra lume
De oameni eretici.
Minuni Tu ai facut,
De boli ai vindecat.
Dar cati oare-au crezut
In haru-ti minunat?!
Vedeai cu ochii-n lacrimi
O lume de pacat
Si ura lor din inimi,
Amar gust Ti-a lasat.
Si plin de deznadejde,
Tu le-ai strigat plangand,
Ca toate Domnul vede
Si stie gand cu gand.
Dar ei nu auzeau,
Acei bieti pacatosi;
Si nici nu se-nvoiau
Sa fie credinciosi.
In viata Ta cea scurta,
Minuni mari ai facut,
Sa vada lumea multa
Ca de ea te-a durut.
Caci pentru ea venit-ai
S-o scoti din amortire;
A Ta viata Sa-ti dai
La schimb cu pocaire.
Dar ei vedeau, sarmanii,
In Tine-un Imparat
Ce-alunga pe romanii
Ce tara le-au calcat.
Dar Tu, Le-ai zis ca esti
Chiar Trimisul Domnului
Si-ai venit sa-i pocaiesti
Pe copii omului.
Ei, atuncea Te-au hullit,
Te-au tradat cu mic, cu mare
Si prin Iuda, Te-au vandut
Fara pic de remuscare.
Au uitat cum i-ai iubit
-Ca un pastor turmele-
Si atunci ei i-au jignit
Si lui Domnul Numele!
Cand a fost sa se aleaga
Intre Baraba si Tine,
Vedeai turma Ta cea draga,
Cum se leapada de bine.
Atunci, Te-njoseau cu totii
Si ei, toate le-au uitat;
Tu erai tratat ca hotii,
Uitand cum TU i-ai tratat.
Te-au scuipat si Te-au lovit
Si cu pietre-au aruncat;
Tu cu dragoste-ai privit,
Deloc nu Te-ai maniat.
Asa a ales sa fie:
Chiar in mana omului
Dumnezeu Te-a dat ca jertfa
Chiar pe Tine, Fiul Lui!
Caci de-acum, pot prin Tine
Oamenii sa creada
Intr-o viata, care vine
Fara sa se vada.
La Golgota, sus pe cruce,
Langa hoti stai rastignit;
Unul dintre ei iti zice:
„Doamne, eu m-am pocait!"
Tu, cu bunul Tau renume,
Ii promiti ca-l iei in rai.
Celalat, rade de Tine:
„Scapa daca mai poti, hai!"
Tu privesti multimea bland,
Prins de-al chinului sfarsit;
Si te-nalti la cer spunand:
„Ah si ce mult i-am iubit!"
Paza grea ai la mormant
Si se-asteapta-a treia zi.
Toti aveau in cap un gand,
Daca-intradevar invii.
Cand din morti ai inviat
Si Toma nu a crezut,
Gauri Tu ai aratat
In maini; si ei au vazut.
Dar cati oare, au crezut
Ca le-ai fost un bun Pastor?
Pe cati oare i-a durut
Moartea Ta in cinstea lor?
Cand mergeai cu crucea-n spate
Si piroane aveai in maini
Pentru ale lor pacate,
Ce-au facut acei haini?
Cand otet ti-au dat sa bei
Si pe cap aveai doar spini
Si in urma erau ei,
Ce-au facut acei haini?
Te-au batjocorit mai tare;
Nu erai destul lovit
De nemernice picioare.
Pentru ei, Tu ai murit!
Si prin moartea Ta,
Ne-ai scapat pe toti;
A cazut o Stea,
Au ramas doar hoti.
Nu mai e credinta,
Nu mai e Isus,
Nu e pocainta;
Toate au apus.
Vine ziua mare,
Ziua asteptata,
Fara trambitare
Ci numai cu plata.
A ramas in urma
Numele Isus;
Cand viata se curma
Il vedem doar sus.
Dar atunci numai
Pentru judecata.
Vrei sa fii in rai?
Plata dupa fapta.
O sa spui cu groaza:
„Isus e milos"
Un glas corecteaza:
„El a fost doar jos"
Si pierdut vei fi
Pentru totdeauna;
Nu vei mai zari
Soarele si luna.
Negru va fi totul,
O bezna adanca;
Si-o sa urle omul
Ca lovit de Stanca.
Doar cei pocaiti
In rai vor sta, sus;
Ei vor fi iubiti
De al lor Isus.
Si-or trai de-a pururi
Intr-o lume noua,
Incadrati de ingeri;
Capetenii, doua.
Asadar, gandeste
Cat mai este timp;
Lumea se sfarseste
Ca un anotimp.
Crede in Isus,
Crede ca exista;
Nu te lasa dus
Pe o falsa pista.
Crede-n Dumnezeu
Ca El totul vede
Si vei fi mereu
Ca un pom, tot verde.
Lumea noastra piere,
Alta se va naste
Fara de durere,
Ci, numai cu Paste.
Si-atunci, ai sa vezi
Ce n-ai mai vazut:
Ce-ai ales sa crezi,
Pe Cine-ai crezut.
Si va fi al tau
Pentru totdeauna;
El va fi mereu
Soarele si Luna.
Un Soare maret
Si o Luna plina,
O dulce caldura
Si-o blanda lumina.
Vei trai de-a pururi
Numai desfatare,
Auzi-vei triluri
Calde si usoare.
Se va-ntoarce omul
Curatat de vina
Si va sta cu Domnul
In Eden gradina.
Nu va mai fi sarpe
Viclean, ispititor;
Cantece, din harfe,
Vor vui de zor.
Sufletelul zboara
Oriunde ii place,
In jur nu e smoala,
In jur nu sunt ace.
Totu-i luminos
Si scanteietor,
E un cer frumos,
Fara pic de nor.
Si va fi uitata
Asta neagra lume,
O lume-nraita,
Pierduta-n rusine.
Vei fi fericit
-In ziua aceea-
Ca te-ai pocait
Si-ai gasit aleea.
Aleea cea buna,
Care te-a purtat
Cu Isus de mana,
Spre ceresc palat.
Cu Isus in gand,
De toti mai presus,
Vei traiin rand
Cu al tau Isus!
In momentul cand am compus aceasta poezie nu eram pocait. A trebuit sa mai treaca ani buni pana sa ma pocaiesc. Slava LUI pentru ca ma cerceta inca de pe atunci si nu m-a lasat pana nu m-a adus la EL!
frumos