Trumfatoare urca


Bată vântul, bată gerul,
Bată cât or vrea.
Numai să trimită cerul,
A ei rază, în inima mea.

Risipească nori şi ceaţă,
Fie ce-o mai fi să fie,
Azi iubirea să-mi dea viaţă.
Şi-s scăpată din robie.

O, din slăvi mă cheme,
Soarele meu Divin!
Risipească zările negre,
Numai Lui mă-nchin.

-Suflete ce gemi la cruce,
Cine te-a chemat?
Ce credinţă te aduce,
La-l Tău Împărat?

Gerul, vântul, te răzbate.
Şi al lumii griji, te bate.
Totuşi cauţi nu departe,
Dragostea unde se-mparte.

-Azi curge mângâierea,
Alinând orice dureri.
În Isus primesc puterea,
Să nu cad sub poveri.

Aripi îmi dă harul,
Ca să pot zbura.
Şi iubirea îmi dă darul,
Să mă pot bucura...

Cutezătoare se-nalţă
Credinţa, câtre cer.
Nimica n-o îngheaţă,
Nici crivăţ şi nici ger.

În Isus sunt ancorată,
Nădejdile-s de neclintit.
Credinţa adevărată,
Cu Isus s-a-mpletit.

Cu fraţii împreună,
Iubirea triumfătoare urcă.
Şi lasă tot, în urmă,
Ce nu e rod sau muncă.

Mă-îmbracă-n haina albă,
Ţesută din in subţire.
Pe umeri port o salbă,
Din boabe de iubire.

Din blândeţea suavă.
Dragostea se aprinde,
Erupe a soarelui lavă,
Pământ şi cer cuprinde.

În ochi port rubinul,
Ce-a potolit veninul.
Cu zâmbetul senin,
Peste-al urii pelin.

În mâini port mila,
Căci nu am dat cu sila.
Am dat cu dărnicie,
Din fragedă pruncie.

În inimă iubirea,
A înlocuit firea.
Neprihănirea-i născută,
În durerea crescută.

În fiinţa mea, dragostea,
Străluceşte ca o stea.
Fără urmă de răutate,
Sub loviturile luate.

Cu pacea neclintită,
Viaţa-n armonie trăită,
Fără pic de mânie,
Urcă spre veşnicie.

Triumfătoare mă urcă,
Credinţa către cer.
Ea... calea nu încurcă.
Deschisă-i dinspre cer.
Amin