TE CHEAMA PE NUME


- O, cine-mi alină durerea cea grea?
Şi cui îi e milă, de sufletul ce moare?
Cine aleargă să-mi spele rana cea rea?
Şi cine-mi eşti Tu, rază nemuritoare?

- Priveşte cu ochii deschişi strălucirea din rai.
Şi ai să vezi ce poţi pierde, pierdută în lume,
Ascultă chiar azi, mai atentă, al meu grai.
Zi de zi, ceas de ceas, te cheamă pe nume.

Nu-i val, ce să nu cunoască limanul,
Nici furtună pe ape, să nu se oprească.
Nu-s păcate spălate, plătite cu banul,
Nu-i om să nu poată, pe Isus, să găsească.

Doar mândria feroce îl opreşte din drumul,
Care face sufletul în pace să se odihnească.
Moartea din ură-îşi scoate tot arsenalul,
Ca omul la veşnicie, nici să nu gândească.

Gemetele, parcă poartă mereu, un văl cernit,
Jelind după o viaţa veşnică, ce-o doresc.
Lumina-n toată slava ei, vezi cum s-a topit...
Şi suspinele-n durere, veşnicia o regăsesc.

Văzduhul cerne iubirea cu generozitate...
Şi-n jertfa nemuritoare, de tot se aprinde.
Prin Harul iertării, suava Divinitate,
Iartă păcătosul şi-n braţe-l cuprinde.

Preschimbă gândirea, firea păcătoasă,
Într-o fire din Dumnezeire, neprihănită.
Trimite lumina, să-i fie calea luminoasă,
Să nu rătăcească de pe calea pregătită.

Şi-l călăuzeşte spre cerul de lumină plină,
Unde... iubirea-i fibră veşnică... aureolă...
Unde pacea trăieşte... în armonie deplină,
Unde... se intră prin pocăinţă benevolă.

Amin