Nu-i prea multă rugăciunea ce o-nalți mereu... mereu,
S-o rostești în orice vreme, mijlocind ca Domnul tău,
N-a privit l-acea mulțime, care îl batjocorea,
N-a privit nici la durere, pentru tine doar urca.

Nu-i prea multă închinarea, de te-nchini tu zi de zi,
Închinându-te întruna, Domnul te va răsplăti,
Harul pocăinței care, poate-aduce bucurii,
Te va însoți pe drumul, care trece prin pustii.

Nu-i prea multă nici slujirea, căci și Domnul devenea,
Rob ca să ai mantuire, slava-n urmă o lăsa,
Daruiește-i toată vremea, care El ți-a dăruit,
Ca să fii de El la capăt, înălțat și mântuit.

Nu-i prea multă alergarea, de cu zori până-n apus,
Pe o urmă ce-a lăsat-o-n suferință El... Isus,
Chiar de truda este mare, nu-i prea mult... nu obosi,
Ai putere din puterea, Celui care va veni.

Nu-i prea multă nici cântarea, cânta chiar și trist când ești,
Nici privirea către ceruri, nu-i prea multă când privești,
Căci de-acolo biruința coborâ-va pe pământ, Căci din ceruri e văzut-a ta privire de Cel sfânt.

Dăruiește-i toata viața, nu-i prea mult căci El ți-a dat,
Țara plină de lumină, unde este Împărat,
Dragostea-i nemărginită, a salvat ființa ta,
Dă-i și tu iubirea toată, fii plăcut în fața Sa.
Amin