Traimi vremuri de pe urmă,
Căci e Domnul iar hulit,
Prin trăirile ușoare,
Este iarăși răstignit.

Plini de glume și de sine,
Oamenii sunt botezați,
E udat însă păcatul,
Căci de el... nu-s lepădați.

Nu-s deosebiți de lume,
Cei care singuri și-au luat,
Fără naștere din Duhul,
Nume... fiu de Împărat.

Stau sub soarele fierbinte,
Trupul pentru-a-și relaxa,
Căci doar Domnu-aduce soare,
În zadar e truda Sa?

Prin mulțimi care odată,
De pe margini aruncau,
În Isus cu pietre multe,
Și creștinii astăzi stau.

Stau la pândă ca să prindă,
Vre-o greșeală a cuiva,
Judecată să aducă,
Fără drept de-a judeca.

Dragostea s-a stins căci iată,
Între ei nu se cunosc,
Prietenia e cu lumea,
Ca să-și facă-n ea un rost.

Pocăință nu mai este,
Cum la început era,
E-un prilej de poticnire,
Doamne... nu te mânia.

Te rugăm mai dă-le-o vreme,
Celor ce s-au rătăcit,
Și trezeste-i ca să vadă,
Calea către infinit.

Cea îngustă... fără fițe,
Cea în care lupta-i grea,
Cea pe care e doar jale,
Doar ea duce-n slava Ta.

De acele haine scumpe,
Care ia robit acum,
Tu dezbracă-i ca sa-mbrace,
Doar smerenia pe drum.

Să îți cânte numai Ție,
De pe alte înălțimi,
Nu de pe-a mândriei Doamne,
Ci de Duhul sfant doar plini.

Lasă sfântă unitate,
Căci sunt astăzi dezbinați,
Dar sub grea fățărnicie,
Între ei își spun azi... frați.
Căci sunt unii cu palate,
Alții nu se pot hrăni,
Nu-nțeleg ce-nseamnă frații,
Cerule... nu îi privi.

Știm că Tu... deții pământul,
Slava-n ceruri e a Ta,
Dă marama la o parte,
Să te poată a urma.
Căci a prins creștinii lumea,
Pe cărările ei seci,
Care are doar spre moarte,
Milioane de poteci.

Dă în lături rătăcirea,
Ce-a cuprins acest pământ,
Adu Doamne biruința,
Azi rostește un cuvânt.
Să-și ridice chiar și orbul,
Ochii către cerul Tău,
Și cei muți să cânte imnul,
Ce te-nalță Dumnezeu.
Amin