Ce pot ca să spun eu Doamne? ,
Lacrimilor care curg,
Mă trezesc din zorii zilei,
Sunt izvoare și-n amurg.

Ce pot strigătului oare,
Care este-ndurerat,
Ca să-i spun... când el așteaptă,
Ca să fie mângâiat.

Ce pot ca să-i spun eu oare,
Inimii ce ne-ncetat,
Strigă numai după Tine,
De cu zori până-n serat.

Ca un foc aprins iubește,
Plânsul ei este de dor,
Caută întotdeauna,
Doar a harului izvor.

Dar când buzele-mi uscate,
Sunt dorite a cânta,
Însă lupta e prea mare,
Să le spun... ce aș putea?

Căci de mine-ascultătoare,
Domnul meu... ele nu sunt,
Vor atingerea divină,
Ce-i numai prin Duhul sfânt.

Inima-mi dorește viață,
Sufletul mi-e însetat,
De a mea ființă Doamne,
Astăzi nu sunt ascultat.

Ploaia cea cu mană sfântă,
Așteptată e de ea,
Vrea din Tine să-și hrănească,
Suetul... ființa mea.

Dar eu gândului ce zboară,
Ce să-i spun când mult ar vrea,
Să gaseasc-acea odihnă,
Care-i doar în mâna Ta.

Tulburat de vremi venite,
Obosit este în zbor,
Doar pe Tine să te vadă,
Este azi mult doritor.

Doar Tu poți să-i dai putere,
Ai putea să îi vorbești,
Doar de Tine el ascultă,
Căci doar Tu Stăpân îi ești.

Doar Tu poți a mea ființă,
Să o-mbraci în pacea Ta,
Ea de mine nu ascultă,
Să-i vorbești doar Tu ar vrea.

Tu ești glasul ce oprește,
Chiar și timpul pe pământ,
Când ființa-mi te dorește,
Spune-i Doamne un cuvânt.

Vocea Ta îi dă putere,
Doar Tu ești tăria sa,
Ea de nimeni nu ascultă,
Vrea să fie doar a Ta.
Amin