Ești un munte de iubire,
Astăzi urc pe el și eu,
Întâlnesc adesea vale,
Dar iubesc... nu-mi este greu.

Zorii mă ating... putere,
Îmi aduc să pot urca,
Căci și zorii dimineții,
Plini sunt de iubirea Ta.

Nu îmi las bătut eu pasul,
Culmea vreau să o ating,
Am un vis ce are aripi,
Zborul greu îl zbor iubind.

Nu las vremea să-mi oprească,
Alergarea... -n ea de-i grea,
Vreau ca să cuprind un munte,
Care este dragostea.

Sub privirile înalte,
Urc chiar dacă întâlnesc,
O mulțime ce aruncă,
Pietre care mă rănesc.

Nici ocara întâlnită,
Nu mă poate ea opri,
Căci o țintă am în viață,
Dragostea a întâlni.

Este ea în vârf de munte,
Pe o cruce s-a văzut,
Când a fost batută-n cuie,
Când iubea mereu doar mult.

Înspre ea azi urc întruna,
Nu-i ușor... dar nici prea greu,
Căci în fața am o urmă,
Mi-a lasat-o Domnul meu.

Ploaia chipul își arata,
Doritoare-a mă opri,
Dar nu poate căci și-n ploaie,
Pot eu cerul a iubi.

Valurile vor să-mi stingă,
Focul dragostei aprins,
Dar nu poate căci e focul,
Care moartea a învins.

A învins... să am eu viață,
Vreau să urc... să urc mereu,
Căci pe culmea mult dorită,
Mă așteaptă Domnul meu.

Chiar de-i muntele prea mare,
Știu că vine un sfârșit,
Îmi voi întâlni iubirea,
Care este-un infinit.
Amin