Cu valuri de cuvinte, te laud doar pe Tine,
Deschide-ndată cerul, să mă auzi mai bine,
O șoaptă a iubirii, de mine e strigată,
Ce este însoțită, de. . Doamne Tu mă iartă.

Cu inima-mi flamândă, ca floarea după rouă,
Cu fața-mi tristă... plânsă, ca marea când o plouă,
Aștept să treacă vremea, să te-ntâlnesc iubire,
Ca să uităm ce-nseamnă, ce-i azi o despărțire.

Cu-o flacără aprinsă, în piept am o bătaie,
Cu zorii Tăi iubire, mă faci mult mai vioaie,
Apusul văd cum pleacă, aștept doar rasaritul,
Să las doresc în urmă, a timpului sfârșitul.

Cântarea cea de jale, o cânt cu fericire,
Căci și pe-adânc de vale, îmi dăruiești iubire,
Când norii se arată, o rază văd de soare,
Pe ea îndat coboară, a Ta Doamne-ndurare.

Cu inima deschisă, și buzele flămânde,
Ființa-mi printre lacrimi, începe să îți cânte,
M-ai învățat un zâmbet, să am în vreme grea,
Acea învățătură, îmi dă puterea Ta.

Acea învățătură, îmi dă mereu lumină,
E plină doar de pace, când viața nu-i senină,
Căci iata-mi stă în față, o mare împlinire,
Ce este-atât de-aproape, ea este-a Lui venire.
Amin