Plouă Iubite căci ochii nu-mi seacă,
Mi-e dor s-aud glasul, ce-odat m-a străpuns,
Din apele-adânci el cândva mă salvase,
Cu dragoste inima frântă mi-ai uns.

Mi-e strigătul tunet, căci norii se-arată,
S-atingi vreau Tu zarea, o umbră să fiu,
În față să am o lumină ce duce,
În urma mea totul ce este pustiu.

Aș vrea să-mi atingă privirea Ta trupul,
Să nu vestejesc, vreau să fiu floarea Ta,
Ținută în părul ce vântul îl zboară,
Pe nori când pășești ca să văd slava Ta.

Fiorii iubirii să-mi fie-așternutul,
În care odihnă mereu să găsesc,
De mână cu tine pe aripi Iubite,
De dragoste sfântă aș vrea să pășesc.

Mi-e pasul un strigăt căci vreau să străbată,
Și ape și munții în față ce-mi vin,
Pe brațul Tău Doamne să-mi fie întruna,
Al meu pas ce știe adâncul suspin.

Oricât de amară mi-ar fi alergarea,
Eu știu că poți fi Tu un dulce fior,
Prin Duhul Tău Doamne să simt ridicare,
Căci el îmi dă aripi spre Tine să zbor.
Amin