La calea credinței când am venit
Schimbarea a fost extraordinară
Trecutul negru nu s-a mai pomenit
Totul părea ca o primăvară.

A fost minune; dar ce-a fost înainte?
În starea deșertăciunii fiind cuprinși
Făceam întunecimii jurăminte
De forțele răului fiind învinși.

Confuzionism se numea “religia”
În care lumea ne cerea să navigăm
Ea își propaga ideologia,
De ea nu puteam să ne dezlegăm.

Sfidând pe Creator trăiam o-nșelare
Până-ntr-o zi când în cale ne-a ieșit
Fiul Omului cu-a Lui descătușare
Și cu al Lui Legământ desăvârșit.

Ființele tresăltau de bucurie
Când a Lui privire caldă ne-a pătruns
Dragostea-i era nu doar teorie
La întrebările puse primeam răspuns.

Totul împrejur părea că ne zâmbește
Natura toată, parcă, se bucura cu noi
El, Mesia, ne-a tratat dumnezeiește
Vorbindu-ne despre viața de apoi.

În tainele Scripturii fost-am introduși
Să știm valoarea sfintei revelații
Și n-am mai fost de-ndoctrinări răpuși
Și ne gândeam la Cer nu la senzații.

Prinși în farmecul trăirii prin credință
Robi nu mai suntem tendințelor spre lut
Nu mai trăim încorsetați în neputință
Părintele-ndurării e pavăză și scut.

Divinele valori fiind apreciate
O nouă perspectivă a răsărit în noi
Si mergem fericiți spre veșnica Cetate
Ïnfruntând dezavantajul adverselor ploi.

La calea credinței când am venit
Transformarea a fost radicală
Negrul trecut nu s-a mai pomenit,
Am fost admiși în sufleteasca Școală.

George Cornici
Februarie, 2024