Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălțate din morminte?
Și ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ți nevăzută,
De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
Când știi prea bine că suntem în suflet mai mult goi?
Cum ne-ai iubit și ne iubești, crucificându-Te plenar,
Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar și iar?
Cum să-nțelegem ce gândești și opera-Ți măiastră
Când un mister total și-adânc e însăși viața noastră?
N-am înțeles că vii suntem, umpluți de nemurire
N-am înțeles enigma morții, inconștientă omenire
Nimic din tot ce-a fost și este, din harurile sfinte,
Că astăzi Tu ești Cel ce sunt, în veci și mai-nainte.