Doamne, te rog să nu te uiți,
La pomii care sunt trecuți,
Și nici la cei ce se ofilesc. .
Căci la timp apă nu primesc,

Nu-i vina ta că se usucă,
Daca ei la timp nu se adapă,
Tu stai cu izvorul pregătit.
Dar omul, este obosit! !

Te uită la cei înfloriți,
Ce stau și așteptă pregătiți,
Că roadele să se ivească,
Și pentru cer să se pregătească,

Ploaia ta a udat pământul,
Însă a bătut și vântul,
Iar pomii care au fost scuturați,
Iată că astăzi sunt uscați,

Ei rădăcina n-au avut,
Și la pământ au căzut,
De și-ar fi înfipt rădăcina! !
Nu i-ar fi dărâmat furtuna!

N-au profitat de vremea bună,
Să stea mereu lângă fântână,
Cât soarele a fost voios,
Ei au lăsat crengile in jos,

Omizile sus au urcat,
Și frunzele, tot au mâncat,
Nimic verde nu a rămas,
Lemnul e bun, doar să fie ars,

Pomii care sunt cu flori,
Voi avea și fructe moi,
Ramurile vor fi încărcate,
Cu roade bune și bogate!

Alti pomișori se vor planta,
Și Domnul îi va uda,
Frumos vor crește în grădină,
Cu apa bună și lumină,

Pământul unde vor fi sădiți!
Va avea strajă, vor fi păziți
Fiarele câmpului nu vor intra!
Curând și mugurii vor da!

Vor fi feriți de păsări flămânde,
Doar ciocârlia va pătrunde,
Să cânte prin ramurile lor!
Și să de-a hrană puilor!

Acești pomișori sădiți,
Vor fi de Domnul altoiți,
Ca roade să aducă mereu,
Spre slava lui Dumnezeu! !