Cuvântul omului sărac
Cât de-adevărat să fie?
Nu-i prețuit în acest veac.
La prea mulți nu e pe plac.
Și mulți nu vor să-l știe,
Chiar dacă-i om de omenie.

Că pentru starea lui, oricât
De scumpe vorbe-ar scoate,
Flecarii lumii numai râd
Și le disprețuiesc în gând.
Ei numai joc își bat de toate.
Adună-astfel în plus păcate.

Și alunecarea-i bună,
Că-n viață fără de ea,
Fără de nici o furtună,
Trăind doar pe vreme bună,
Multe nu le-ai mai afla,
Prea puțin ai progresa.

Numai ea-nlătură vălul
Și trezește mintea lui
Să-nțeleagă cum e cazul,
Să vadă bine-Adevărul,
În ce este și-n ce nu-i,
Care este locul lui.

Plânge cu înțelepciunea!
Să nu râzi cu nebunia.
Și-ai să vezi atunci minunea:
Nu vei suporta rușinea!
Decât cu necredinciosul cununia
Și-apoi să plângi veșnicia.

Mai bine cu-Adevăru-n jug
Decât la masă cu minciuna.
Mai bine cu cel bun la plug
Decât cu răul în belșug.
Cu răul pieri pe totdeauna,
Cu cel bun poți să ai cununa.

Celui ce binele-nțelege,
Nu-i trebuie vorbă multă,
Un cuvânt cu har i-ajunge.
El în inimă și-l strânge
Că-nțelege ce ascultă
Și-i a Domnului unealtă.
Amin.
(Miercuri, 1 aprilie 2020)