Tu cine ești Doamne?
Căci văd zorii zilei,
Prin frunze de toamnă,
Nu lăsa ființa-mi,
În moarte s-adoarmă.
Tu faci răsăritul,
Un zâmbet să-mi pună,
Pe buze-o cântare,
Ce-i parcă o strună.
Mă zbori printre stele,
Să caut iubire,
Găsesc căci iubirea,
Estu Tu fericire.
Ești Tu visul dulce,
Și-a lui împlinire,
Căci eu sunt mireasă,
Iar Tu... al meu Mire.

Tu cine ești Doamne?
Sub ploaia fierbinte,
Simt doar alinare,
N-am teamă de norii,
Ce-aduc tulburare.
N-am teamă de vântul,
Dorit să-mi dărâme,
Ființa-mi lovită,
De guri ce-s păgâne.
N-am teamă de ape,
Ce valuri ridică,
De ele cu Tine,
Nu am nici-o frică.
Mi-e țintă doar malul,
Ce-aduce sfârșitul,
Pe el voi cunoaște,
Atunci infinitul.

Tu cine ești Doamne?
În noapte lumina,
Pe ceruri răsare,
Să văd urmă albă,
Ce este-o-ndurare.
Sa nu fiu în vale,
Împins eu de șoapte,
De umbrele care,
Aduc teamă-n noapte.
Tărie... putere,
Eu simt totdeauna,
Eu știu că zdrobirea,
Mi-aduce cununa.
Te simt doar aproape,
Iubire cerească,
O faci și în mine,
Întruna să crească.
Amin