Si cerul si marea

Şi cerul si marea si stelee-n noapte,
Doar Numele Tău î-L vestesc,
Prin vuiet furtuna şi vântul în şoapte,
Pe Tine cu drag Te slăvesc.

Izvorul ce lin se strecoară în vale,
Şi sapă în stâncă uşor,
Î-mi spune ce mari sunt Lucrările Tale,
Măreţ şi Divin Creator.

Î-Ţi simt mângâierea ce-mi dă alinare,
Când treci ca un susur de vânt,
Se-ntunecă cerul şi raza de soare,
Se-ascunde când Spui un Cuvânt.

Dar cum poate omul cu-atâta-mpietrire,
În Faţa Ta Doamne să stea?
Când Tu-l înconjori cu atâta Iubire,
Şi-aştepţi ascultare să-Ţi dea.

Alături de cei ce-n Oştirea cerească,
Prin laudele lor Te slăvesc,
Cu cei ce-n smerenie vin să-Ţi slujească,
Prin laude şi eu mă unesc.

O inimă frântă şi-un duh care plânge,
Ţi-aduc astăzi jertfă smerit,
Sub crucea pe care Iubirea se frânge,
Ca eu să pot fi mântuit.


Ilie Belciu 1998