A fost ca-ntr-o-nchisoare
Dar m-ai eliberat
La Tine e scăpare
Lumină și iertare
Ești cel mai minunat.

Legată era ființa
Cu lanțul cel mai greu
N-am înțeles credința
Spre lut era dorința
Și nu spre Dumnezeu.

Ce grea întemnițare!
Ce suflet înrobit!
Simțeam doar apăsare
Ceva lipsea; ce oare?
Eram nedumerit.

Mă străduiam să ies
Din starea-ntunecimii
S-am un frumos “cules”
Dar nu am înțeles
Puterea Cincizecimii.

Mă inundau confuzii
Și gânduri fără sens
Iar când trăgeam concluzii
Știam că sunt iluzii,
Mă frământam imens.

Da-n ceasul cercetării
Isuse, m-ai scăpat
Tu nu m-ai dat uitării
Ci-n toiul frământării
La Tine m-ai luat.

Ai rupt acele funii
Ce-n noapte mă țineau
De-aceea zic: “Rabuni
Dai leac amărăciunii
Iar eu onoare-Ți dau”

Din chin și strâmtoare
La loc larg m-ai scos
Și-n clipa următoare
Simțit-am ușurare
Și-am fost de har setos.

Azi gust din frumusețea
Cuvântului ce-l spui
Ți-ai dovedit blândețea,
Iubirea și noblețea
Ca Tine altul nu-i.

Cuprins de fericire
Și de prezența Ta
Mă-nchin cu mulțumire
Mi-ești Împărat și Mire
Cu Tine-n veci voi sta.

A fost ca-ntr-o-nchisoare
Dar m-ai eliberat
La Tine e scăpare
Lumină și iertare
Ești cel mai minunat.

George Cornici
10 Februarie, 2024