N-am înțeles nicicând...
N-am înțeles nicicând pe acei neputincioși,
Ce-ades îi judecam, zicând că-s păcătoși,
Până când eu însumi, pe-un drum alunecos,
M-am prăbușit în vale, departe de Hristos!
N-am înțeles nicicând pe cei căzuți pe cale,
Ce-aveau lacrimi pe față și-n suflet multă jale...
N-am înțeles nicicând creștinii ce-au căzut
Până când eu însumi pe-acolo am trecut.
N-am înțeles nicicând pe cei ce-aveau Cuvântul,
Dar nu trăiau conduși de Dumnezeu Preasfântul!
Până când eu însumi Cuvântul l-am citit,
Însă cu toate acestea eu nu l-am împlinit.
N-am înțeles nicicând pe cei întorși în lume,
Ce-au fost născuți din nou și-n cer aveau un nume,
Până când eu însumi la fel am procedat
Și-apoi pe nesimțite am fost încătușat.
N-am înțeles nicicând pe sfinții cei căzuți,
Ce-ardeau ca focul în rugă, dar astăzi ei sunt muți...
Până când eu însumi din dragoste am gustat
Și-apoi, din neveghere, căzut-am în păcat...
Căci diavolul cu ură și plin de viclenie
M-a tras în cursa morții cu lanțuri de robie.
Dar mi-am adus aminte că am un Salvator,
Ce-așteaptă cu răbdare să mă întorc cu dor,
Să vin grăbit la El cât încă mai trăiesc,
Căci doar la El iubirea și mila o găsesc...
Dar vrea cu pocăință să vin la cruce iar
Să-i cer din nou iertare pentru mărețul har,
Ce nu l-am prețuit atunci când mi-am dedat,
În patimi și plăceri, sufletul curat,
Ce-a fost spălat cu sânge de Miel nevinovat,
Iar eu, un ticălos, din nou l-am întinat...
Și-apoi am înțeles ce înseamnă să-i iubești
Pe-acei ce sunt mai slabi, chiar și pe cei firești.
Și-am înțeles ce mult îl doare pe Isus
Când un copil de-al Său în lume iar s-a dus.
De-aceea niciodată, nicicând să nu îndrăznești
Pe cei mai slabi să-i judeci și-apoi să îi bârfești,
Căci poate vine o zi când însuți vei cădea
Și obosit de luptă căzut vei rămânea!
(1 martie 2024)