Lumea stă ca un balaur
Și-ar vrea să-nghită pe vecie,
Să ucidă pe-orice suflet
Ce veghează-n al său umblet,
Ce trăiește-n sfântă curăție
Și nu vrea al lumii rob să fie.

Izbăvește-ne, Isuse,
De acest balaur-lume
Ce-a putut din noi pe-atâția
A ne-amăgi cu necredința;
Să-ntineze și sugrume,
Să-i robească iar în lume.

Nu te însoți cu răul!
Cel ce-un șarpe a-ncălzit
A ajuns întotdeauna
Ca să simtă mușcătura,
Rău înșelat și otrăvit,
Fiindcă n-a fost chibzuit.

Ce întunecate umbre
Poartă cei răi pe-a lor față!
Ei nu pot afla lumina,
Ce le-ar șterge și lor vina,
Niciodată-n a lor viață
Că n-ascultă sfânta povață,

Nici în Domnul, nici într-înșii,
Nici ‘năuntru, nici afară.
Li-e amară-această viață,
Umblă bâjbâind în ceață.
Cealaltă e și mai amară,
Cea mai groaznică povară!

Dă-ne, Tu, lumina vieții
Să nădăjduim deplin.
Și-n dimineața dimineții
Vedea-vom Soarele Vieții,
Scăpa-vom pururea de chin
Și Te-om lăuda în veci, Amin.
(Joi, 17 mai 2020)