Privind în urma vieții tale,
Ai zăbovit, pe al tău drum…
Neascultând chemarea vocii Sale,
Nu vezi că toate-ți sunt acum, doar scrum?
Ai încercat, în felurite cauze,
Te-ai încrezut, în omul muritor…
Căutând mereu, propriile-ți aplauze,
Nu vezi că ești, un simplu pieritor?
Te-ai grăbit să-ți deschizi gura,
Ai promis în fel și fel…
Ți-ai pierdut chiar și căldura,
Coborând la alt nivel…
Și ai sperat a fi mai bine,
Dar n-ai făcut decât ce-i rău…
Nu vezi, schimbarea-i doar la tine
Dar te adâncești, degrabă, zi de zi-n păcatul tău…
Așteptând zadarnic ziua,
Ai rătăcit pe-al tău traseu…
N-ai mai simțit sursurul, roua,
Nu vezi că toate sunt, legate-n Dumnezeu?
Privind în urma vieții tale,
Ai risipit, și nu ai strâns cu El…
Ai uitat, chemarea vocii sale,
Și ai promis, că zilnic Îi vei fi fidel.
Și-ai mai cerut încă o șansă,
Dar tot la fel… te-ai rătăcit.
Nu vezi, binecuvântarea îi cuprinsă
În Dumnezeu pân’ la sfârșit.
Ai alergat în lumea, plină de speranțe,
Și ai trăit, cumplita amăgire,
Pierzând, până și ultimele-ți finanțe…
Nu vezi, cum totul este, o simplă pribegire…
Amin