Dumnezeul Suveran
Să nu te lași intimidat
De puterea lui satan,
Căci Isus e Împărat,
E Dumnezeul Suveran!
Nu te lăsa în gândul tău
Condus de șoapta lui satan,
Ci te încrede în Dumnezeu,
Căci El e Domnul Suveran!
Nu te lăsa ademenit
De oferta lui satan,
Ci roagă-te necontenit
Lui Isus, că-i Suveran!
Nu te lăsa călăuzit
De către fiii lui satan,
Ci-n duhul tău să fii unit
Cu Dumnezeul Suveran!
Nu te lăsa să fii învins
De armata lui satan,
Ci lasă-te să fii atins
De Dumnezeul Suveran!
Să nu te lași să fii atras
De ispita lui satan,
Că-ți știe Domnul orice pas,
Că-i Dumnezeul Suveran!
Fugi de pofte înșelătoare,
Prin care vine ades satan
Ca sufletul să ți-l omoare
Și să rămâi pe veci orfan!
Să nu iubești nicicând minciuna
Și nici averea lui satan,
Căci bogăția și cununa
Ți-o dă doar Domnul Suveran!
Căci Cel ce-i viu în veci și-i sfânt
E Dumnezeul Suveran,
Ce va veni pe-acest pământ
Să-l nimicească pe satan!
Nu te lăsa încătușat
Cu lanțurile lui satan
Căci cântărit și măsurat
Vei fi de Domnul Suveran!
Și dacă nu te vei sili
Să te lepezi de satan
Tu niciodată nu vei fi
Cu Dumnezeul Suveran!
Căci de vei urî sfințirea
Făcând pace cu satan,
Îți vei pierde mântuirea
Și pe Stăpânul Suveran!
De aceea, niciodată
Nu te supune lui satan,
De vrei să fii în cer odată
Cu Dumnezeul Suveran!
(2 martie 2024)